Desi e aproape mijlocul saptamanii, nu pot sa trec cu vederea weekendul deosebit de care am avut parte. De fapt “weekendul” meu a inceput de miercuri seara:P cand am plecat spre Sibiu la Conferinta Marketing 24/7. Doua zile foarte interesante in care s-a vorbit despre social marketing, e-mail si mobile marketing, SEM, SEO; discutii, oameni faini si pasionati din marcomm, intr-un loc deosebit cum e Sibiul; nici nu putea fi mai bine, mai ales ca pentru mine Sibiul e cel mai placut oras de la noi.
Apoi a urmat weekendul in adevaratul sens al cuvantului, o incursiune prin tara pana la Garana (jud Caras Severin), unde a fost a treia editie a Festivalului de Jazz, dar prima editie pentru mine:). Chiar daca ne-a prins ploaia (de fapt de-a dreptul o furtuna:P) si am cam ratat festivalul;)), am petrecut clipe faine prin Retezat, iar la Garana si Trei Ape peiasajul e intr-adevar deosebit. Asa ca la anul sigur ne strangem o gasca de prieteni si “ne mutam” pentru cateva zile la Garana cu cateva corturi:).In drum spre casa ne-am oprit la biserica din Densus (jud. Hunedoara)- una dintre cele mai vechi biserici din Romania, aflata intr-un sat pitoresc, cu multe flori si case tare frumoase.
Apropo, daca mergeti prin Hateg si va opriti sa luati masa la Pensiunea Casa Veche, incercati sa comandati cu cel putin cu o ora inainte de a va fi foame, pentru ca mai repede nu aveti nicio sansa sa fiti serviti:P (pe incercate:)) )
Weekendul urmator ne vedem la Festivalul Medieval de la Sighisoara:).





